Deci se intampla ca intr-o iarna rece, in preajma sarbatorilor, mama a nascut o fetita. Sincera sa fiu nu am fost un copil frumos. O perioada am fost pamantie la fata, o alta am fost ceva mai rumena dar grasa si apoi am fost un copil dragalas, dar cu o tunsoare ridicola. Nicidecum nu am fost una din acele fetite pe care le vedem pe strada, cu adidasi Nike miniaturali, cu bluzite roz, cu codite carliontate, cu posetute mici si carucioare de jucarie. Nuu, eu am fost un copil stangaci. Umblam, alergam, ma comportam de-a dreptul ciudat. Am fost ceva in genul - ratusca cea urata -, pentru care nu exista frumusete inainte de varsta maturitatii, nici gratie, nici macar dragalasenie dupa cum spune povestea. Mai tarziu, am devenit o fata inteligenta, constiincioasa si tot ce imi pot aminti este ca eram intr-o continua cautare de afectiune. Bineinteles, o asemenea constatare o pot face doar acum, multi ani mai tarziu, cand m-am distantat atat de tare de acea fetita, incat abia mi-o amintesc, asa cum vorbim de exemplu despre o papusa cheala, care copii fiind, ne parea o printesa din povesti.
Eram mica de tot cand am inceput sa citesc.. aveam cam cinci ani. Acum, gandindu-ma retrospectiv, cred ca am facut asta din lipsa de ocupatie. Dar incet, incet, m-am lasat cuprinsa de acel univers alternativ, in care orice era posibil, puteam fi o lebada maiestuoasa in loc de o ratusca. Au urmat cativa ani in care am citit tot ce am gasit romantios si cu final fericit in biblioteca locala. de la Ana Karenina, la tot ce inseamna A. Dumas, la Sandra Brown, Jane Austen etc. Tot ce as fi vrut eu sa fiu, era in cartile acelea. Peisaje epice, calesti aurite, rochii carora nu le mai puteai tine numarul, cavaleri curajosi si indragostiti, gata sa-si dea viata in numele iubirii ...
Imi amintesc acum, rascolind prin arhivele mintii, ca tot atunci, cam pe la 10 ani, aveam in fiecare noapte niste cosmaruri teribile, din care ma trezeam urland, transpirata, speriata si dupa o vreme nimeni nu a mai dormit in aceeasi camera cu mine. Eram atat de terifiata de ele, incat seara plangeam si ma rugam tuturor sfintilor ca nu cumva sa am vreun vis . In principal, respectivele vise aveau ca numitor comun faptul ca eu stiam ca visez, incercam sa ma trezesc, ma luptam sa-mi recapat constienta, dar un anumit personaj, sau uneori doar o voce, imi spunea ca nu pot. ca desi sunt dureros de constienta de starea de vis in care ma aflu, nu mai voi putea trezi niciodata. voi ramane captiva in acel univers in care nu erau nici printi, nici calesti, nici peisaje.. doar neputinta!
pe la 8 ani am mers la scoala. sincer, in ciclul primar am fost foarte marginalizata. evident, stiind sa citesc de 3 ani deja, practic parcursesem deja toata materia pe urmatorii 4 ani :)) asta mi-a atras multa pica din partea colegilor, dar pe de alta parte m-a obisnuit sa fiu eu mereu cea care stie ceva in plus, cea care nu trebuie sa faca eforturi ca sa fie cea mai buna ... (to be continued)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
I feel you :) - Ciudat... Ciudati suntem toti - dar mai ales suntem aia care iesim din tipar care dorim altceva care nu vrem sa purtam adidasi miniaturali doar pentru ca asa o fac colegii din clasa 1/2 sau mai stiu eu ce haine de firma si la moda la facultate; mereu vom fi marginalizati si mai ales cand omuletii mediocrii vor observa ca stim deja materia pe 4 ani -se vor coaliza si vor face misto de "ciudati" ca noi - It's just the way of the world = Eu am acceptat si m-am adaptat pastrandu-mi esenta - daca nu ai facut-o deja la fel vei face si tu. I feel you... you little freak ;) :D
RăspundețiȘtergerewanna start a club? :>
RăspundețiȘtergere